Fusion:AIR | 2024

Biophilia | Technophilia


Chiar dacă, la mai bine de zece ani de la lansarea faimosului manifest Living in the Anthropocene (Crutzen & Schwägerl, 2011), în care se consemna moartea Naturii și victoria artificialului, încă nu s-a găsit calea de a depăși criza ecologică, un lucru este totuși cert, nici abordarea romantică ce solicită întoarcerea la un paradis natural neatins, nici reducerea post-naturală a lumii la un spațiu construit, la o enclavă a artificialului, nu reprezintă reale soluții. Ceea ce propune Eco Arta în schimb este trasarea unui teritoriu al hibridizării, al întrepătrunderilor între uman și nonuman, între „carnea” lumii și cea a omului, între materie și idee. Urmărind linii de fugă trasate de teoreticieni postumaniști pe urmele lui Deleuze cât și luminoase concepte eco fenomenologice - chiasm, carne, reversibilitate, locuire, pământ -, eco-artiștii propun ca soluție de depășire a antropocentrismului o dublă devenire a omului: devenirea-natură și devenirea-mașină. Unde o devenire-animal nu presupune o trivială întoarcere la animalitate iar o devenire-plantă nu înseamnă renunțarea la acțiune și mișcare, ci mai curând ambele se referă la întoarcerea omului la rădăcina vieții și îmbogâțirea sa cu valențele biologicului și spiritul semeț al animalității. De asemenea, devenirea-mașină nu presupune o simplă robotizare ci o inițiatică scufundare la nivelul biților și al circuitelor electrice, acolo unde orice diferențiere între genuri, orientări sexuale sau culori ale pielii își pierde sensul. În concluzie, cele două traiectorii, doar în aparență contradictorii, duc impreună la disoluția antropo-centrismului, la depășirea dualismului dintre om și lucruri, la o nouă relaționare între natură și cultură, între născut și construit.

Fusion:AIR se plasează astfel la întâlnirea bio-filiei cu tehno-filia, într-un spațiu de echilibru și interferență marcat de vechiul téchne, interpretat de greci ca specie de cunoaștere cotidiană, necesară unui individ „ce se confruntă cu natura”, spațiu care încadrează astăzi practicile biomimetice ce recunosc și preiau ca model inteligența intrinsecă a speciilor non-umane (animale, ciuperci, bacterii, fungi), dezvoltarea clădirilor vii și a roboților auto organizați. Aici tehnologia se dezice de funcția de agent al separării aducând paradoxal omul mai aproape de perimetrul viului, răspunzând nevoii noastre intrinseci de a fi conectați cu natura și de a proteja ecosistemele fragile ale Pământului.

Artiștii selectați de Fusion:AIR, deprinși cu lucrul colaborativ în echipe interdisciplinare, cu laboratoarele și spațiile experimentale, vor continua astfel maniera entuziastă în care Nam June Paik „îmblânzea” tehnologia combinând TV-uri cu plante și pești, și vor recontextualiza grija mișcării Fluxus pentru inepuizabilele elemente ale naturii – apă, aer, foc sau pământ. Echipa de cercetători și artiști va redefini frumusețea și celelate categorii estetice la rândul lor, marcând o fericită proximitate cu adevărul (aletheia), înlesnind un discurs ce încurajează atât frumusețea unei legi sau formule științifice cât și capacitatea de iluminare aletheică a artei.(curator - Raluca Oancea)


EXPO

Artisti|Cercetatori


CU SPRIJINUL:


Spațiul de Artă Contemporană /SAC Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor Institutul National  pentru Fizica Laserului, Plasmei și Radiațiilor(INFLPR) Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Textile si Pielarie Bucuresti Institutul de Stinnte Spatiale Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare-HORTINVEST

Sponsor 1 Sponsor 1 Sponsor 1 Sponsor 2 Sponsor 1 Sponsor 2 Sponsor 1