On The Fringe
Diane Pricop
Luați un eveniment și invitați pe cei prezenți să povestească ce au văzut, auzit și trăit. Imaginați-vă că circulă zvonuri, iar acum solicitați celor care nu au fost prezenți să relateze faptele. Toți facem asta: poveștile joacă un rol fundamental în interacțiunile noastre, fie că sunt ale noastre sau nu, chiar și în cele mai banale conversații. Deși percepția umană se bazează în mod necesar pe experiență și pe alți factori complecși, cum putem distinge între obiectiv și subiectiv? Cum putem separa realitatea de punctele de vedere subiective legate de un fapt? Și ce se întâmplă când poveștile noastre se propagă la scară largă? Această întrebare a fascinat gânditorii de secole, generând o serie de teorii alimentate constant de noii parametri ai societății și de apariția unor tehnologii precum TIC și, mai recent, IA. În acest articol analizăm două proiecte artistice distincte prin care trei artiste explorează aceste teme: Land Under Wave II, al artistelor Andreea Medar și Mălina Ionescu, un proiect ce investighează impactul realităților științifice și al legendelor rurale asupra comunităților din Scorușu și Melinești (RO), si seria Fringed Objects a Floriamei Cândea, ce revizitează un mit pseudoștiințific legat de puterile piramidelor și efectele acestora asupra relației noastre cu lumea.
Land Under Wave II
Proiectul a pornit din dorința personală a artistei Andreea explora moștenirea străbunicului Marin Seclaman, renumit profesor și cercetător român în domeniul geologiei; în timpul vieții sale, acesta a început să studieze scoicile găsite pe culmile dealurilor din Melinești, un sat din sudul României, fosile ce pot fi găsite în toată regiunea, o descoperire surprinzătoare pentru un loc atât de departe de litoral. Unul dintre motivele pentru care aceste scoici se găsesc aici este fraptul că oceanul Tethys a acoperit cândva această parte a lumii, iar ele sunt de fapt fosile, un semn și o dovadă geologică a existenței mării cu milioane de ani în urmă.
Când s-a ivit ocazia în 2023, Andreea Medar](https://www.andreeamedar.com/) și Malina Ionescu au decis să investigheze subiectul, pornind într-o explorare pe teren. Au început prin a explora zona din jurul Melineștiului, vorbind cu localnicii și adunând informații. Au aflat mai multe lucruri: în primul rând, că solul din regiune, deși a făcut deja obiectul unor studii geologice și paleontologice, este dens populat de aceste fosile, până la punctul în care acestea pot fi găsite chiar și în grădinile localnicilor. În al doilea rând, localnicii, având doar o idee vagă despre teoriile științifice, bazata pe informatiile asimilate la școală, au trăit cu tot felul de povești pe care le atribuie acestor obiecte. Un bătrân din sat le împărtășește chiar un fragment din folclorul local: legenda spune că un uriaș obișnuia să stea pe vârful dealului, cu picioarele în râul Amaradia, și să mănânce aceste scoici. Un alt locuitor povestește cum le sortează, lăsându-le deoparte pentru a fi zdrobite și folosite în grădina sa de legume. În general, ele sunt o problema atunci când vine vorba de lucrarii agricole.Artistele identifica o multitudine de povești de deslușit, pe care le compilează într-o serie de interviuri filmate, dar înțeleg și importanța de a atrage atenția asupra bogăției naturale a sitului sublimată de aceste fosile. Ele îl implică pe Vlad Iorgoni, un tânăr student la geologie pasionat de natură. Acesta a recoltat probe de pe teren și le-a trimis spre analiza la laboratorul Facultății de Geologie din București. Rezultatul este fără echivoc: aceste fosile au fost într-adevăr martorele existenței megalacului Paratéthys în urmă cu peste cinci milioane de ani. Tocmai această informație este cea care va propulsa scoicile la statutul de comoară locală în ochii localnicilor. Într-adevăr, atunci când echipa vorbește sătenilor despre interesul geologic și paleontologic acordat fosilelor de către autoritățile științifice, se întâmpla ceva uimitor: toată lumea asculta. Mai mult decât atât, oamenii încep să sape în grădinile lor, să colecteze ceea ce au găsit și să pună întrebări pentru a afla dacă un astfel de obiect ar putea fi de interes sau valoare în ochii științei.. Mai târziu, aflăm că sătenii s-au organizat în grupuri pe Facebook pentru a face schimb de informații mai ușor, sporind astfel impactul informațiilor. Cum de un obiect (sau o colecție de obiecte) care a fost întotdeauna acolo, în fața ochilor noștri, a căpătat brusc importanță? Interesul artistic era deja intrigant, dar în mod clar insuficient. Este vorba atunci doar de intervenția autorității științifice? Există, totuși, o varietate de contraexemple în istorie și ar fi probabil greșit să atribuim acest merit în întregime științei. Aceasta nu înseamnă că legendele și poveștile nu pot exista alături de această nouă realitate; este mai degrabă o chestiune de înțelegere a modului în care credințele noastre migrează. Într-adevăr, credințele acestei comunități sunt cele care dau o nouă valoare acestor fosile, mergând până la modificarea atitudinii și comportamentului lor față de ele. Este interesant de observat că acest fenomen s-a produs pur și simplu din gură în gură, dar istoria lumii ne arată cât de eficientă poate fi această metodă, exacerbată astăzi de tehnologiile informației.
Proiectul prinde contur în octombrie 2023; prezentat în cadrul festivalulului Simultan de la Timișoara, organizație ce a susținut producția proiectului, artistele dezvăluie un film documentar realizat în colaborare cu Mihai Medar, cu interviuri cu sătenii și imagini filmate de o dronă care survola zona înconjurătoare. Fosilele sunt, de asemenea, expuse într-un colț al camerei pentru ca vizitatorii să le poată privi mai îndeaproape. În vara anului următor, Andreea Medar și Mălina Ionescu pleaca într-o nouă călătorie de cercetare, de data aceasta la Scorușu, în nord-vestul Melineștiului. Această locație le-a fost sugerată de Ion Iordache, un politician local care recunoaște importanța fosilelor și care a căutat mult timp să le conserve fără a atrage prea mult atenția asupra potențialului acestei resurse. Echipa se reunește, la care se adăuga Daniela Liseanu, o tânără cercetătoare în geologie, pentru a reveni pe teren și a colecta noi descoperiri. La fața locului, ei întâlnesc săteni care se laudă cu mândrie cu bogățiile locale, în special cu scoicile.
În scopul proiectului, artistele apelează și la Valentin Paraschiv, doctor în paleontologie la Institutul Național de Geologie și la Muzeul Național de Geologie din București, pentru a obține documente, în special hărți, și pentru a clarifica datele care vor alimenta proiectul lor. Optează din nou pentru o prezentare documentară, deși mai minimalistă de această dată, iar instalația folosește codurile vizuale ale unui muzeu științific, un mod prin care artistele pun sub semnul întrebării linia fină dintre știință și legendă, își arată propria percepție și invită vizitatorii să și-o chestioneze pe a lor.
Fringed Objects
Proiectul a luat naștere când artista Floriama Cândea a început să investigheze existența unei piramide cu origini și istorie curioase, situată la marginea orașului Pitești, în incinta stației de epurare a apelor. Aceasta a fost construită în anii ’80, la inițiativa Ministerului Agriculturii și a Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, sub regimul dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. Inspirată de piramida lui Keops, construcția a fost concepută ca Laborator Național de Cercetări Fundamentale, aflat sub conducerea Marioarei Godeanu, doctor în biologie și cercetător în domeniul tratării apelor uzate.
Între 1986 și 1992, aici s-au desfășurat experimente legate de presupusul „efect de piramidă” asupra purificării apei, germinării semințelor și altor fenomene biologice. Din păcate, puține informații sau mărturii directe despre cercetările efectuate au fost documentate, ceea ce plasează locul într-o zonă speculativă în imaginarul colectiv. Având în vedere că piramida este deja încărcată de simbolism în diverse culturi ale lumii, misterul experimentelor efectuate sub regimul politic obscur de atunci alimentează și mai mult imaginația. De-a lungul anilor, numeroși oameni de știință au studiat aceste fenomene, incluzându-le în „piramidologie”, un domeniu al pseudoștiinței care, în ciuda criticilor, continuă să fascineze.
Cu toate acestea, piramida de la Pitești a fost inițiată de un cercetător recunoscut, ceea ce face ca limitele între știință și pseudoștiință să fie și mai greu de clarificat.
Când Floriama Candea a ales să abordeze acest subiect, a început prin studierea teoriilor avansate în laborator, încercând să înțeleagă efectul piramidal. În cercetările sale, ea a colaborat cu Charles Berville, de la asociația Climato Sfera, și cu Matei Georgescu, de la Universitatea Tehnică de Construcții din București, pentru a analiza metodele de purificare a apei. Astfel, a reușit să distingă între realitatea științifică și teoriile speculative. În etapa de design, Floriama a creat trei piramide din plexiglas, fiecare fiind folosită pentru proiecția unui „video-poem”. Fiecare dintre acestea explorează un subiect captivant, care a fost studiat de-a lungul istoriei atât în științele naturale, cât și în cele umaniste: apa pură, creșterea și descompunerea materiei organice și definirea unei limite. Artista îmbină elemente dovedite științific, precum structura moleculară a apei, cu aspecte speculative ale teoriilor, fără a oferi spectatorului un răspuns definitiv. Pentru a crea hologramele, Floriama a scris textele care servesc drept scenariu pentru inteligența artificială ce generează imaginile. Mai mult, a integrat o voce narativă inspirată de stilul lui Sir David Attenborough, adăugând un efect solemn și confuz publicului. Alegerea utilizării inteligenței artificiale în acest proiect reflectă paralela între pseudoștiință și IA, ambele fiind percepute adesea ca având mecanisme inaccesibile înțelegerii obișnuite. Dar de ce reacționăm astfel la necunoscut, sau mai degrabă la neînțeles? Și ce ar trebui să credem despre această voce care pare să fi ieșit direct dintr-un documentar BBC? Floriama ridică întrebări importante despre natura certitudinilor noastre, arătând că evoluția constantă a științei, afluxul de teorii diferite în jurul aceluiași subiect, o plasează într-o poziție fragilă. Acest lucru creează o oportunitate pentru public de a-și modifica convingerile, fără a fi capabili să facă diferența între adevar și neadevar (deoarece, în cele din urmă, nimic nu este cu adevărat dovedit), și de a adera la idei bazate pe propriile lor percepții. Și toate acestea sunt amplificate de imaginația umană. Aici, IA servește proiectului nu ca un instrument pentru experimente artistice, ci ca o demonstrație a modului în care funcționează propriile noastre minți. Nimic nu ar putea fi mai logic atunci când știm că algoritmii sunt alimentați de creierul uman. Chiar și cu toate dovezile tangibile ale naturii sale contrafăcute, ca să nu mai vorbim de impactul său social și ecologic considerabil, continuăm să trăim cu impresia că este un organism independent, autonom, chiar autodidact. Același lucru este valabil și pentru marile piramide egiptene; deși dovezile șterse de timp dau naștere la speculații cu privire la originea lor, s-a dovedit totuși că nu există nimic magic la ele, nici în forma lor, nici în funcția lor. Și acest lucru este valabil pentru toate piramidele. În acest sens, Floriama invită publicul să experimenteze instalația devenind observator al propriilor mecanisme de înțelegere și revizitându-și relația cu miturile care îl captivează.
Poveștile ca forță de legătură a umanității
Poveștile nu se referă doar la un anumit moment în timp; ele sunt intim legate de credințele noastre personale și colective, care stau la baza societăților noastre și determină modul în care funcționează comunitățile din care facem parte. Trebuie remarcat faptul că „credința” nu se referă neapărat la religie; prisma este largă. De exemplu, în termeni foarte simpli: un sistem economic este un eșafodaj de reguli bazat pe o credință colectivă în valoarea banilor și pe încrederea reciprocă între cetățeni, instituții și întreprinderi comerciale. Atunci când această încredere se destramă, se ajunge în general la crize economice și sociale grave. Dacă mâine am înceta colectiv să mai credem în bani, acest lucru nu ne-ar împiedica cu siguranță să trăim, deoarece banii nu pot fi mâncați sau băuți, dar ar trebui să ne reorganizăm, din nou colectiv, cu noi reguli bazate pe noi valori. Deoarece buna funcționare a societății depinde în mare măsură de credințele noastre într-un sistem și de încrederea pe care o acordăm semenilor noștri, este clar că poveștile care le creează joacă un rol crucial.
Malina și Andreea, fără să-și dea seama, au avut un impact real în timpul vizitelor lor la Melinești, adăugând un grad de adevăr științific, au ajutat la crearea unei noi versiuni a poveștii în comunitate, iar efectele au urmat: „noi credem că aceste scoici sunt importante, așa că de acum înainte le vom prezerva și vom perpetua acest comportament”. Acest lucru nu împiedică alte mituri și legende să existe în același timp în imaginarul colectiv. Impactul misterelor din jurul piramidelor este mult mai complex, deoarece trebuie sa reconstituim secole de descoperiri istorice, teorii științifice și concepte filosofice pentru a începe să înțelegem fenomenul.Toate acestea devin și mai încâlcite atunci când ne gândim la linia fină dintre știință și pseudoștiință, iar articolul Ralucăi Bujor pe această temă oferă câteva răspunsuri care merită studiate. Între “piramidele” Floriamei și “fosilele” Andreei și Mălinei, așa cum ni se prezintă în expoziția ON THE FRINGE, este o chestiune de scară. Pe de o parte, comunicarea orala este un vehicul vechi pentru a transmite povești, care s-a dovedit deosebit de eficient la scara unui grup mic de oameni care se cunosc și au încredere unii în alții.
Tehnologiile informației, de la primul telegraf până la cel mai recent iPhone, au contribuit la conectarea oamenilor din toate categoriile sociale, care aderă uneori la sisteme de valori și credințe diferite, pentru a se reuni în jurul unor subiecte comune de fascinație. Se creează încredere, apar noi comunități virtuale, circulă povești și se formează credințe. Dar, în graba de a perfecționa aceste tehnologii, inteligența artificială reprezintă o provocare majoră în ceea ce privește transmiterea poveștilor și posibila transformare a credințelor noastre, dintre care unele sunt fundamentale pentru societatea noastră și pentru comunitățile cu care ne identificăm. Floriama nu enumeră aici riscurile și nici nu adoptă o poziție politică. Cu toate acestea, pune accentual pe reflecția critică, oferind în același timp un nivel mai flexibil de lectură. În expoziția On The Fringe, artistele reunesc această scară punându-ne în poziția de exploratori; ele ne scufundă într-o aventură documentară, proiectându-ne în același timp într-o narațiune alternativă, dar întotdeauna prin intermediul poveștilor, miturilor și legendelor care leagănă umanitatea.
Instalațiile pot fi văzute la galeria WASP (Working Art Space & Production) din București în perioada 13-27 noiembrie 2024, iar pe 14 noiembrie, de la ora 18:00, va avea loc o masă rotundă cu artistele, filosofa Raluca Bujor și geologul Valentin Paraschiv. Expoziția este o invitație la călătorie între Melinești, Scorușu, Pitești și Gizeh prin extensie, prin timpuri, de la Miocen până în zilele noastre, dar mai ales în adâncurile imaginației noastre.