ART CLINICAL TESTS
2022/05/07
THE SOMATIST, THE ENTROPIST AND THE SKEPTIC → ART CLINICAL TEST
→ proiectul care mixează arta cu știința, lansează un apel deschis pentru înscrieri la „Art Clinical Tests”
The Somatist, The Entropist & The Skeptic este un proiect de cercetare și producție artistică al Asociației Qolony, aflat la intersecția dintre artă și știință, care se va materializa într-o instalație colectivă și participativă. Proiectul implică publicul în procesul de creație al unei instalații artistice inedite și oferă o experiență de descifrare a reacției pe care o avem îninteracțiunea cu tehnologia.
Floriama Candea, Sabina Suru și Cătălin Crețu, cei patru artiști care se află în spatele proiectului, alături de Cristian Balaș (programator) și Dr. Victor Diculescu (cercetător la Institutul Naţional pentru Fizica Materialelor), propun o explorare a felului în care oamenii reacționează la noile tehnologii nu doar la nivel fizic, ci și psihologic și relațional, chestionând felul în care starea acestora de bine este sau nu în strânsă legătură cu tehnologia.
Miza proiectului este să genereze conștientizare asupra responsabilității pe care o avem în relația om-tehnologie, prin cercetarea capacității tehnologiilor de a fi un ghid invizibil al comportamentelor, obiceiurilor și stărilor noastre fizice și emoționale. În același timp, The Somatist, The Entropist & The Skeptic deschide o temă de discuție despre felul în care oamenii pot influența, de fapt, noile tehnologii, arta fiind un mijlocitor al reprezentării nevoilor, interacțiunilor și ideilor lor.
În acest sens, în perioada **9 - 15 iunie, la Atelierele Malmaison din București (Calea Plevnei 137C, etajul 2), Asociația Qolony va organiza „Art Clinical Tests”, un eveniment în cadrul căruia publicul va interacționa cu echipa artistică și tehnică a proiectului, precum și cu tehnologiile folosite pentru realizarea instalației artistice.
Evenimentul se va desfășura în două spații/ateliere de creație:
ARTIFICIAL INTIMACY LAB: Sabina Suru propune participanților la „Art Clinical Tests” o experiență ce gravitează în jurul definirii tipului de relație care se poate manifesta în interacțiunea om - inteligența artificială: este mașina o unealtă, un asistent neutru sau o personificăm și dezvoltăm o relație cu ea? În cadrul acestei sesiuni, participanții sunt invitați într-o cameră, singuri cu un algoritm de învățare automată conectat la un webcam, unde sunt liberi să controleze această interacțiune, arătând ce și cât doresc mașinii într-un experiment de intimitate om-mașină.
SYNTHETIC REACTIONS LAB: Floriama Candea invită publicul să doneze date fiziologice. Timp de 10 minute, fiecare participant interacționează cu o serie de obiecte ce îi vor monitoriza în timp real câțiva parametri ai stării sale fiziologice (pulsul cardiac, conductivitatea pielii și activitatea electrică cerebrală), urmând ca transcrierile acestora să fie transferate unor obiecte ce le vor interpreta vizual, sonor sau cinetic și care vor fi prezentate în instalația finală a proiectului. Cu toate datele adunate de computer sau de senzori, Cătălin Crețu hrănește un algoritm de transformare în gest sonor a amprentelor digitale prin care atât tehnologicul cât și fiziologia corpului uman se exprimă în lumea reală.
Mai multe detalii despre eveniment aici → https://www.facebook.com/qolony.eu/events/
Instalația finală a proiectului va fi prezentată în luna septembrie la Simultan Festival Timișoara, precum și în cadrul unui eveniment în București, care va avea loc la Rezidența Scena9 (noiembrie - decembrie).
ECHIPA:
ARTIȘTI: Floriama Candea, Sabina Suru, and Cătălin Crețu
PROGRAMATOR: Cristian Balaș
CERCETĂTOR: Victor Diculescu
PARTENER DE CERCETARE:
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor
PARTENERI MEDIA:
BRD Scena9 Residency, SIMULTAN Festival, Atelierele Malmaison, CESI - Center of Excellence in Image Studies. Media partners: Radio Romania Cultural, Tanănana, Adevărul, Atelierul, Cultartes, Curatorial, IQAds, Mindcraft Stories, Observator Cultural, Propagarta, Psychologies, Scena 9, Spotmedia, The Institute, Zile și Nopți, Munteanu.